În după-amiaza zilei de joi, 26 septembrie 2024, la Institutul Național al Justiției a avut loc o ședință de lucru la care au participat Adrian Cerbu, Director interimar, Ecaterina Popa, șefă a Direcției instruire și cercetare, și Ion Popa, vicepreședinte al Consiliului Uniunii Administratorilor Autorizați. Dialogul a vizat identificarea unor soluții pentru oferirea instruirii inițiale administratorilor autorizați stagiari.
Potrivit prevederilor legale actuale, formarea inițială pentru admiterea în profesia de administrator se efectuează în cadrul Institutului Național al Justiției sau în instituțiile superioare de învățământ în domeniul dreptului sau al științelor economice în baza unei programe aprobate de Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Infrastructurii. În acest context, la ședință s-a discutat despre posibilitatea realizării unor acțiuni care să răspundă eficient necesităților de instruire inițială a administratorilor autorizați. Conform Legii privind Institutul Național al Justiției, cursurile de formare inițială sau continuă a altor persoane care activează în sectorul justiției se organizează pe baze contractuale, la solicitare sau din inițiativa Institutului.
Ambele părți și-au exprimat interesul de a continua colaborarea pentru dezvoltarea unor soluții educaționale optime pentru viitorii administratori autorizați și pentru stabilirea unor pași concreți de implementare a Programei de instruire teoretică inițială pentru admiterea în profesia de administrator autorizat.