Curs de formare inițială a potențialilor tutori naționali ai Programului HELP

28. 10. 2025

Mai mulți formatori ai Institutului Național al Justiției au participat, în perioada 23-24 octombrie 2025, la un curs de instruire online destinat potențialilor tutori certificați ai Programului european pentru formarea juriștilor în domeniul drepturilor omului (HELP) al Consiliului Europei.

Pe parcursul celor două zile, participanții au fost familiarizați cu rolul tutorelui HELP și cu instrumentele necesare pentru crearea și gestionarea cursurilor electronice pe platforma HELP. Instruirea a inclus aspecte privind adaptarea cursurilor la cadrul juridic național, utilizarea eficientă a platformei de e-learning, comunicarea cu participanții, evaluarea și certificarea acestora, precum și asigurarea calității procesului de tutorat.

Sesiunile de instruire au fost livrate de Ana-Maria Telbis, șefă a Programului HELP, Tatiana Ciaglic, tutore național HELP și șefă a Secției e-Instruire din cadrul INJ, și Oleg Chipric, specialist principal în aceeași secții.

Prin această activitate, Institutul Național al Justiției, în colaborare cu Programul HELP consolidează rețeaua tutorilor naționali și contribuie la extinderea accesului la instruiri moderne, bazate pe standardele Consiliului Europei în domeniul formării profesionale ale profesioniștilor din sistemul judiciar.