Institutul Național al Justiției și-a deschis ușile pentru membrii Asociației Studenților în Drept

20. 03. 2025

În după-amiaza zilei de miercuri, 19 martie 2025, membrii Asociației Studenților în Drept de la Universitatea de Stat din Moldova au pășit pragul Institutului Național al Justiției. Evenimentul a făcut parte din programul instituțional de promovare a carierei în magistratură și procuratură și de familiarizare a viitorilor absolvenți în drept cu perspectivele profesionale în domeniul justiției.

Tinerii au fost întâmpinați de Directoarea INJ, Ramona Strugariu, care a subliniat importanța motivației personale în alegerea funcției de judecător sau de procuror și i-a îndemnat, pe viitor, să participe la concursul de admitere la Institutul Național al Justiție. „Nu există democrație, stat de drept, dezvoltare a unei țări fără justiție independentă. E o misiune, dincolo de a fi o meserie. Moldova are nevoie de voi. Veți găsi aici, la Institut, tot sprijinul necesar pentru dezvoltarea profesională, prin cursuri, îndrumări și acces la resurse educaționale menite să vă pregătească pentru responsabilitățile carierei alese. Porțile sunt larg deschise”, a declarat Ramona Strugariu.

În timpul vizitei, studenții au aflat în detaliu procesul de admitere, criteriile de selecție și etapele concursului. Audienții INJ – Dan Furculița, candidat la funcția de procuror, și Svetlana  Brătescu, candidată la funcția de judecător, – au vorbit despre experiența lor în cadrul concursului de admitere, inclusiv despre modificările legislative operate în vederea asigurării selecției celor mai buni candidați pentru profesiile de judecător și de procuror: evaluarea de către două comisii distincte (în drept civil și procedură civilă, respectiv, în drept penal și procedură penală) și verificări suplimentare ale integrității efectuate de Autoritatea Națională de Integritate, Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate.

De asemenea, juriștii în devenire au avut ocazia să interacționeze cu absolvenții Institutului – Eleonora Badan-Melnic, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, și Octavian Bivol, procuror detașat, șef al Secției instruire continuă de la INJ. Aceștia au împărtășit parcursul lor profesional, tranziția de la statutul de audient la cel de judecător sau procuror în funcție, provocările și satisfacțiile meseriei.

Vizita a inclus și un tur al Institutului Național al Justiției, studenții având ocazia să vadă facilitățile educaționale de care beneficiază candidații la funcțiile de judecător și de procuror.

Institutul Național al Justiției este unica instituție de formare judiciară din țară care pregătește viitori judecători și procurori. Cursul de instruire inițială durează 18 luni, iar audienții primesc lunar o bursă în mărime de un salariu mediu pe economie. Înființată în 2007, INJ a format până în prezent 237 de candidați la funcția de judecător și 336 de candidați la funcția de procuror.