Procedura de insolvabilitate

11. 12. 2013
Întrucât în anul 2012 judecătoriile economice au fost lichidate, iar procesele de insolvabilitate au trecut în competenţa curţilor de apel, a apărut necesitatea instruirii la acest capitol a judecătorilor din instanţele respective. Astfel, pe 10 şi 11 decembrie, în incinta Institutului Naţional al Justiţiei, s-a desfăşurat seminarul „Procedura de insolvabilitate (insolvabilitatea societăţilor comerciale)”. Cursul face parte din Programul de restructurare şi recalificare a judecătoriilor comerciale, program implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Wolf Theiss (Praga) şi ACI Partners, cu sprijinul Guvernului Republicii Cehe.
 
Un mesaj de salut cu ocazia lansării cursului a rostit Svetlana Filincova, vicepreşedintele Curţii Supreme de Justiţie, preşedintele Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al CSJ, preşedintele Colegiului de selecţie de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Scopul instruirii a constat în familiarizarea participanţilor cu noua Lege a insolvabilităţii, intrată în vigoare anul acesta, în cunoaşterea de către audienţi a importanţei institutului insolvabilităţii pentru economia Moldovei, mai cu seamă a reglementărilor privind insolvabilitatea pentru antreprenori, precum şi a mecanismelor extrajudiciare de restructurare a datoriilor în alte state (abordarea londoneză, legătura cu procedurile accelerate de restructurare) etc.
 
În calitate de experţi au evoluat Václav Hrabak, avocat la Wolf Theiss din Praga, Nicolae Clima, judecător la Curtea Supremă de Justiţie a R. Moldova, şi Veronica Bradăuţanu, avocat la AICI Partners, consultant independent pentru Banca Mondială şi BERD.
 
În cadrul trainingului au fost tratate aspecte practice ale procedurii de insolvabilitate din perspectiva dreptului Republicii Moldova şi al Uniunii Europene, fiind examinate rolul insolvabilităţii în economia de piaţă, etapele procesului de insolvabilitate, temeiurile de intentare a acestuia (incapacitatea de plată, supraîndatorarea), procedura generală de insolvabilitate şi elementele comune pentru toate procedurile etc. La seminar au fost discutate şi aspecte de drept material, care pot fi subiectul unor litigii şi asupra cărora instanţele de judecată trebuie să se pronunţe.
 
Menţionăm că un alt grup de judecători va audia cursul dat în zilele de 12 şi 13 decembrie curent.