Școala de vară pentru formatorii INJ privind implementarea noii metodologii de instruire a viitorilor judecători și procurori

30. 07. 2018

„Evaluarea impactului implementării noii metodologii didactice – simularea proceselor judiciare” a fost genericul ediției a doua a Școlii de vară pentru formatorii Institutului Național al Justiției și reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Evenimentul a avut loc în perioada 23-27 iulie 2018, la Curtea de Argeș, România. Lucrările școlii s-au desfășurat în contextul modernizării procesului de instruire a viitorilor judecători și procurori, în special a modulelor de simulare destinate audienților Institutului Național al Justiției.

Printre invitații speciali ai școlii de vară s-au aflat reprezentanții Academiei de Justiție din Republica Armenia – Serghey Arakelean, rectorul Academiei, și Robert Shahinyan.

Beneficiarii instruirii au fost formatorii Institutului Național al Justiției, antrenați pe segmentul punerii în aplicare a noii metodologii didactice de formare inițială a viitorilor judecători și procurori, pentru ca aceștia să obțină și să aplice cunoștințe în domeniul profesional prin exerciții de simulare. Astfel, obiectivul major al activității a constat în evaluarea impactului utilizării noii metode de instruire, care a presupus formarea abilităților profesionale la audienții care își fac studiile la INJ, în perioada 2018-2020.

Totodată, fiecare tutore de modul a prezentat rezultatele simulărilor desfășurate în cadrul cursului de formare inițială și a venit cu recomandări care ar favoriza îmbunătățirea metodologiei didactice.

Sesiunile de instruire au fost livrate de către Konstantsin Dzehtsiarou, profesor la Universitatea din Liverpool, Marea Britanie, și formatorii INJ: Petru Balan, avocat, și Boris Talpă, șeful Centrului de Informații Juridice, judecător detașat.

Evenimentul a fost parte a proiectului „Consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului”, implementat de PNUD Moldova şi Institutul Naţional al Justiţiei, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii.