Admiterea 2024

Admiterea 2024

Institutul Naţional al Justiţiei anunţă concursul de admitere pentru formarea iniţială în perioada octombrie 2024 – aprilie 2026: 25 de locuri pentru candidații la funcţia de judecător și 25 de locuri pentru candidații la funcția de procuror.

La concurs se poate înscrie persoana care întrunește condițiile pentru ocuparea funcțiilor de judecător şi de procuror prevăzute de Legea cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.1995 şi Legea cu privire la Procuratură nr. 3 din 25.02.2016, în particular:

  1. deține cetățenia Republicii Moldova și are domiciliul pe teritoriul ei;
  2. are capacitate deplină de exercițiu;
  3. are diplomă de licențiat în drept sau echivalentul acesteia;
  4. are diplomă de magistru/master în drept sau echivalentul acesteia;
  5. nu are antecedente penale;
  6. se bucură de o reputație ireproșabilă;
  7. cunoaște limba română;
  8. este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcției;
  9. nu are, în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională, înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art.7 alin.(2) lit. a) din Legea privind evaluarea integrității instituționale nr.325 din 23.12.2013 (pentru persoanele care până la depunerea documentelor la concursul de admitere au activat în entități publice care cad sub incidența evaluării integrității instituționale).

Cererile pentru înscrierea la concurs se depun online, în Sistemul Informațional al INJ, în perioada 20 mai – 19 iunie 2024.

La cererea-tip se atașează versiunea scanată (imagine clară) a următoarelor documente:

  1. buletinul de identitate și, după caz, certificatul de căsătorie;
  2. diploma de licenţă în drept şi suplimentul sau echivalentul acesteia;
  3. diploma de magistru/master în drept şi suplimentul sau echivalentul acesteia;
  4. diploma de doctor în drept (dacă există);
  5. copia de pe carnetul de muncă (după caz) sau copia actului care atestă vechimea în muncă;
  6. certificatul de cazier judiciar detaliat;
  7. declaraţia de avere şi interese personale pentru anul fiscal precedent şi pentru anul în care a fost depusă cererea de înscriere la concurs, în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr.1 la Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale.

Certificatul medical privind starea sănătății şi concluziile privitor la corespunderea exigențelor pentru exercitarea funcției este eliberat de Comisia specializată a Ministerului Sănătății, după promovarea examenului de admitere, și se prezintă Institutului Național al Justiției.

Se admite participarea la Concurs a persoanelor care dețin diplome de licență în drept, eliberate de instituțiile superioare de învățământ din Republica Moldova. Persoanele care dețin diplome de licență în drept din străinătate prezintă certificatul de recunoaștere şi echivalare a studiilor în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova.

Institutul solicită de la Autoritatea Naţională de Integritate verificarea declaraţiei de avere, iar de la Centrul Naţional Anticorupţie şi Serviciul de Informaţii şi Securitate – informaţii privind integritatea candidaţilor care au promovat prima probă a concursului. În cel mult 45 de zile, aceste autorităţi comunică Institutului constatările lor.

Pentru întrebări suplimentare ne puteți contacta la numărul de telefon: 022 22 81 86.

 

TESTE GRILĂ: DREPT PENAL

TESTE GRILĂ: DREPTURILE OMULUI

TESTE GRILĂ: DREPT PROCESUAL CIVIL

TESTE GRILĂ: DREPT PROCESUAL PENAL

TESTE GRILĂ: DREPT CIVIL

TESTE GRILĂ: DREPT ADMINISTRATIV

TESTE GRILĂ: DREPT PROCESUAL ADMINISTRATIV


Tematica pentru proba scrisă test-grilă și pentru proba orală

 


 

Arhiva

Admiterea 2023

Admiterea 2022

Admiterea 2021

Admiterea 2020

Admiterea 2019

Admiterea 2018

Admiterea 2017

Admiterea 2016